Recenzie „D'ale Carnavalului" de Dan Dediu la Opera Națională București, 16 martie 2026. Dirijor Tiberiu Soare. Analiză critică a echilibrului dintre orchestră și voci, cu distribuția completă și verdict final: 6/10.
Pe 7 martie 2026, Les Indes galantes de Rameau a revenit triumfător la Opera Națională Română Iași în regia lui Andrei Șerban, cu o distribuție inegală, dar salvată de energia baletului și de momentele vocale strălucitoare.
Rodica Vică (Zima, invitată) a fost adevărata stea a serii, oferind o interpretare autentică și vibrantă a stilului baroc francez, cu frază clară, ornamentație elegantă și prezență scenică magnetică.
La Eurovision 2026, Alexandra Căpitănescu a câștigat selecția națională cu piesa „Choke Me”, dar performanța ei live a evidențiat un contrast clar: momente de forță vocală impresionantă alternate cu zone nesigure, falsuri și retragere în volum mic, tipic tehnicii instabile.
În muzica clasică, mai ales în operă, orgoliul și invidia transformă ambiția artistică în rivalitate sterilă, directorii artistici apărând adesea scena nu prin valoare, ci prin excludere.
Nu vocile talentate circulă liber între teatre, ci directorii își mențin puterea prin rețele închise de invitații reciproce și distribuții preferențiale.
Mădălin George Groza critică aspru concursul „Cel mai bun profesor de canto” din cadrul Premiilor Muzicii Brașovene 2026 organizat de Radio România Brașov, deoarece se bazează pe like-uri și follow pe Facebook, nu pe criterii profesionale reale (rezultate ale elevilor, premii naționale, tehnică vocală, carieră pedagogică).
Mihai Trăistariu a criticat dur componența juriului Selecției Naționale Eurovision România 2026, în special prezența Andreei Bălan, afirmând că nu ar trece nici măcar de preselecție și că juriul protejează mediocritatea. Declarația sa – un manifest împotriva intoleranței la adevăr – a stârnit reacții polarizate și acuzații de misoginism. „Tornero” (locul 4 la Eurovision 2006) rămâne dovada vie că România poate excela doar cu standarde înalte.
Articolul critică modul în care instituțiile culturale din România sunt conduse ca sisteme închise, fără evaluare reală a performanței manageriale. Lipsa criteriilor clare și a auditului artistic duce la stagnare și la marginalizarea artiștilor. Deși se invocă frecvent lipsa fondurilor, conducerile rămân bine protejate, indiferent de rezultate. Cultura nu suferă din cauza banilor, ci a administrării defectuoase. Soluția propusă: leadership responsabil, evaluare reală și orientare către public.
