„Bărbierul din Sevilla la Opera Națională București — sau cum se administrează o capodoperă

Premiera „Bărbierul din Sevilla de la Opera Națională București ridică întrebări incomode despre granița dintre funcția administrativă și performanța…

„Bărbierul din Sevilla la Opera Națională București — sau cum se administrează o capodoperă

„Bărbierul din Sevilla 28 martie 2026. Premieră.Opera Națională București.

Rossini a compus „Il Barbiere di Siviglia în douăsprezece zile. Douăsprezece zile de geniu în stare pură, de inspirație care curgea cu o viteză pe care posteritatea nu a mai reușit-o. Există o legendă conform căreia, atunci când cineva l-a întrebat ce simte că a scris o operă atât de perfectă în atât de puțin timp, Rossini a răspuns cu acea ironie aristocratică care îi era proprie: „Dacă aș fi așteptat mai mult, aș fi tot eu cel care ar fi terminat-o mai devreme.

Nu știu dacă legenda e adevărată. Știu însă că în seara de 28 martie 2026, pe scena Operei Naționale București, unii dintre participanți au dat impresia că au pregătit spectacolul cam tot în douăsprezece zile. Dar fără geniu în ecuație.

„Bărbierul din Sevilla Când managementul devine distribuție

Să începem cu ceea ce publicul din sală a observat, a comentat în șoaptă în pauze, a formulat cu delicatețe diplomatică sau cu brutalitate sinceră, în funcție de curajul fiecăruia: doi dintre protagoniștii serii dețin, simultan, funcții de conducere în instituții lirice românești.

Daniel Jinga — directorul general al Operei Naționale București — a stat la pupitrul dirijoral. Andrei Fermeșanu — tenor invitat din Iași, cu responsabilități administrative proprii în structura acelei instituții — a interpretat rolul Contelui Almaviva.

Această situație ridică o întrebare pe care critica serioasă nu are luxul de a o ocoli: cât din decizia artistică este artă și cât este aranjament?

Nu acuz. Constat. Și constatările sunt de domeniul publicului, nu al judecătorului.

Există în lumea muzicală occidentală un concept nescris, dar profund asumat în teatrele de referință — de la Wiener Staatsoper la Glyndebourne: funcția administrativă și performanța scenică nu se cumulează în același spectacol . Nu din pudoare, ci din respect față de standardul artistic. Directorul unui teatru este garantul standardului, nu concurentul interpreților pe care îi angajează.

Când acesta urcă pe scenă — sau la pupitru — în producțiile proprii, granița dintre garanție și autopromoție devine cel puțin neclară.

Brâncuși spunea că la umbra marilor copaci nu crește nimic. Există și situația inversă: copaci care se autoproclamă mari și sub umbra cărora creșterea altora devine administrativ… complicată. Tinerele voci ale acestei țări urcă greu scările Operei Naționale. Liftul, se pare, este adesea rezervat.

Igor Bergler și debutul care vrea să fie altceva

Regia spectacolului poartă semnătura lui Igor Bergler — scriitor de succes, autorul bestsellerului „Biblia pierdută , critic de film cu prezență media relevantă, specialist în naratologie și marketing cultural. Un om inteligent, fără îndoială. Un comunicator. Un om care înțelege publicul.

Dar nu un regizor de operă de formație clasică.

Citește și