„Les Indes galantes” la Opera Națională Română Iași (2026) – Recenzie detaliată: Cum a transmis Rodica Vică focul baroc al lui Rameau în regia lui Andrei Șerban
Cuprins
Tradiția nu înseamnă păstrarea cenușii, ci transmiterea focului. — Gustav Mahler
Când aceste cuvinte răsună în minte la finalul unui spectacol baroc, ele capătă o greutate aparte. Exact asta s-a întâmplat pe 6 și 7 martie 2026 pe scena Operei Naționale Române din Iași, unde opera-balet Les Indes galantes de Jean-Philippe Rameau a revenit într-o montare devenită deja legendă locală: regia Andrei Șerban, o producție care îmbină fastul vizual cu rafinamentul muzical și care, după ani de reprezentații sporadice, continuă să captiveze publicul moldav.
Această reluare nu a fost doar o simplă repetare a succesului din anii anteriori (premieră în 2021–2022, cu multiple relansări). A fost o ocazie de a (re)descoperi profunzimea unui gen – opéra-ballet – care în România rămâne rar și pretențios, dar și o demonstrație că barocul francez poate trăi autentic și azi, fără a se reduce la o reconstrucție muzeală.
De ce Les Indes galantes rămâne o provocare supremă în repertoriul baroc?
Jean-Philippe Rameau (1683–1764) nu a fost doar un compozitor; a fost un revoluționar. Tratatul său Traité de l’harmonie (1722) a pus bazele armoniei moderne, iar în operă a contestat monopolul lui Lully prin introducerea de armonii mai îndrăznețe, ritmuri dansante complexe și o orchestrație bogată în culori. Les Indes galantes (1735, cu revizuiri ulterioare) reprezintă apogeul genului opéra-ballet: un spectacol hibrid în care dansul nu este accesoriu, ci narator egal cu cântul.
Structura operei este episodică, dar unitară tematic: Prolog + patru entrée (episoade):
- Prolog: Hébé și L’Amour plâng că tinerii europeni sunt captivați de război (Bellone) și decid să caute iubirea în „Indii” (termen generic pentru exotism: Turcia, Peru, Persia, America).
- Le Turc généreux – generozitate otomană și eliberare romantică.
- Les Incas du Pérou – dramă de gelozie și sacrificiu ritualic în context colonial.
- Les Fleurs (Persia) – jocuri amoroase cu travesti și intrigi de harem.
- Les Sauvages – ritualuri „sălbatice” nord-americane, culminând cu celebrarea păcii și dansul iconic care a inspirat ulterior piese celebre (ex. variațiuni în concerte).
În varianta ieșeană s-au păstrat patru entrée principale, accentul căzând pe exotism cultural și pe triumful iubirii peste prejudecăți – o temă surprinzător de actuală.
Dar provocarea tehnică este uriașă: ornamentația vocală trebuie executată cu precizie chirurgicală, ritmul dansant nu tolerează devieri, iar orchestra trebuie să balanseze delicatețea și explozia. Orice ezitare transformă eleganța în rigiditate sau, mai rău, în caricatură.
Viziunea lui Andrei Șerban: Baroc contemporan, nu reconstrucție istorică
Andrei Șerban a montat Les Indes galantes inițial la Paris (1999), apoi a adaptat-o pentru România, creând una dintre cele mai ambițioase producții lirice post-decembriste de la Iași. Scenografia (inițial Marina Drăghici, cu adaptări ulterioare), costumele fastuoase (peste 500 în total, conform declarațiilor recente ale instituției) și coregrafia integrată fac din acest spectacol un adevărat Gesamtkunstwerk baroc reinterpretat.
Șerban nu copiază estetica secolului al XVIII-lea cu peruci pudrate și machiaj exagerat. El păstrează spiritul galant – grație, ironie fină, celebrare a senzualității – dar îl îmbracă în culori vii, mișcări fluide și simboluri universale. Baletul devine personaj colectiv: dansatorii nu doar ilustrează muzica, ci o comentează, o amplifică, o contrazic uneori poetic.
În reprezentațiile din martie 2026, sub bagheta maestrului Manuel Giugula, orchestra a demonstrat o bună înțelegere a stilului: tempi vii, accentuare clară a dansurilor (chaconne, tambourin, rondeau), culori orchestrale vii fără a cădea în exces romantic.
Cronica detaliată a distribuției și momentelor cheie (bazată pe seri recente)
Prologul a deschis seara cu o emoție palpabilă. Diana Ionescu (Hébé) a adus tinerețe și curaj scenic, dar linia vocală a avut ezitări – fraza barocă cere o fluiditate continuă, ca un râu de cristal; momentele de căutare a notei au rupt ușor vraja.
Mădălina Barbu (L’Amour) a compensat prin carismă scenică. Cupidonul său a fost jucăuș, seducător, dar săgețile par să fi lovit mai degrabă decorul decât inimile spectatorilor în unele arioso.
Les Incas du Pérou a adus dramatism intens. Diana Bucur (Phani) a oferit lirism sensibil, cu accente emoționante în ariile de doliu, dar fraza a oscilat – ca un vulcan care ezită între liniște și erupție. Andrei Yvan (Huascar) a explodat energetic: voce puternică, prezență de preot războinic, dar uneori dramatismul a depășit controlul fin al ornamentelor rameauiene.
Le Turc généreux a pus în valoare expresivitatea scenică a Angelicăi Solomon (Emilie). Gesturile, mimica, interacțiunea cu partenerii au fost impecabile, dar tempo-ul vocal grăbit a creat un haos elegant – metaforic vorbind, ca un personaj otoman care încearcă să savureze cafeaua turcească prin pai.
Adevărata apoteoză a venit în Les Sauvages. Rodica Vică (Zima, invitată) a livrat o lecție de stil baroc trăit: frază clară ca un cristal de Boemia, ornamentație precisă și spontană, control perfect al respirației și al dinamicii. Vocea sa a vibrat liber, viu, autentic – exact ce cere Rameau când transformă dansul sălbatic în celebrare a libertății. După 14 ani în acest rol (după cum mărturisește soprana însăși), Vică nu mai interpretează Zima; ea este Zima – liberă, sălbatică în sensul bun, neatinsă de convenții. Partenerii săi (Adario – Alexandru Constantin, Damon – Alexandru Savin) au completat armonic tabloul, dar centrul magnetic a fost indiscutabil ea.
Rolul esențial al baletului și ansamblului – salvatorii serii
În orice montare Rameau autentică, baletul este co-protagonist. La Iași, ansamblul a fost excepțional: sincronizare perfectă, energie contagioasă, eleganță în fiecare pas. Dansurile „sălbatice” din ultima entrée au vibrat de vitalitate, ritualurile peruviene au căpătat greutate dramatică, iar grupurile persane au emanat senzualitate rafinată. Coregrafia (adaptată după Șerban) a salvat momentele vocal mai puțin sigure, transformând spectacolul dintr-o seară „corectă” într-una memorabilă.
Corul a susținut solid momentele colective, iar orchestra a navigat cu succes prin partitura complexă – de la delicatețe extremă la explozii ritmice.
Impact cultural: De ce contează această producție pentru publicul român?
În România, muzica barocă franceză rămâne un teritoriu exotic. Les Indes galantes la Iași nu este doar un spectacol; este o punte între secolul Luminilor și publicul de azi. Temele – toleranță culturală, iubire peste bariere, critica subtilă a colonialismului european – răsună puternic în 2026.
Producția lui Șerban demonstrează că operele vechi pot fi vii fără vulgarizare. Succesul constant (bilete epuizate rapid, cronici pozitive, reluări anuale) arată că există un public educat și curios în Moldova.
Perspective: Viitorul barocului la Opera Iași
După această dublă reprezentație din martie 2026, întrebarea este: ce urmează? Poate o reluare cu distribuție integral autohtonă, poate o înregistrare video oficială (după modelul celor din 2021–2022), sau chiar un turneu. Cert este că Les Indes galantes a devenit un brand al Operei ieșene – o bijuterie rară care merită protejată și promovată.
Concluzie: Focul continuă să ardă
La final, rămân imagini: fastul costumelor, mișcarea baletului, lumina decorurilor versatile. Dar mai presus de toate rămâne o voce – cea a Rodicei Vică, care a transmis focul baroc cu generozitate autentică.
Les Indes galantes la Opera Națională Română Iași nu este doar o operă veche reluată. Este dovada vie că tradiția respiră atunci când artiștii aleg să aprindă flacăra, nu să măture cenușa. Dacă programul vi se potrivește, nu ratați următoarea reprezentație. Veți vedea exotism, eleganță, pasiune – și, poate, veți simți cum focul lui Rameau vă încălzește sufletul.
Pentru mai multe recenzii intră aici
