„Les Indes galantes” la Opera Națională Română Iași 7 martie (2026)

Pe 7 martie 2026, Les Indes galantes de Rameau a revenit triumfător la Opera Națională Română Iași în regia lui Andrei Șerban, cu o distribuție inegală,…

„Les Indes galantes” la Opera Națională Română Iași 7 martie (2026)

„Les Indes galantes” la Opera Națională Română Iași (2026) – Recenzie detaliată: Cum a transmis Rodica Vică focul baroc al lui Rameau în regia lui Andrei Șerban

Cuprins

Tradiția nu înseamnă păstrarea cenușii, ci transmiterea focului. — Gustav Mahler

Când aceste cuvinte răsună în minte la finalul unui spectacol baroc, ele capătă o greutate aparte. Exact asta s-a întâmplat pe 6 și 7 martie 2026 pe scena Operei Naționale Române din Iași , unde opera-balet Les Indes galantes de Jean-Philippe Rameau a revenit într-o montare devenită deja legendă locală: regia Andrei Șerban , o producție care îmbină fastul vizual cu rafinamentul muzical și care, după ani de reprezentații sporadice, continuă să captiveze publicul moldav.

Această reluare nu a fost doar o simplă repetare a succesului din anii anteriori (premieră în 2021–2022, cu multiple relansări). A fost o ocazie de a (re)descoperi profunzimea unui gen – opéra-ballet – care în România rămâne rar și pretențios, dar și o demonstrație că barocul francez poate trăi autentic și azi, fără a se reduce la o reconstrucție muzeală.

De ce Les Indes galantes rămâne o provocare supremă în repertoriul baroc?

Jean-Philippe Rameau (1683–1764) nu a fost doar un compozitor; a fost un revoluționar. Tratatul său Traité de l’harmonie (1722) a pus bazele armoniei moderne, iar în operă a contestat monopolul lui Lully prin introducerea de armonii mai îndrăznețe, ritmuri dansante complexe și o orchestrație bogată în culori. Les Indes galantes (1735, cu revizuiri ulterioare) reprezintă apogeul genului opéra-ballet: un spectacol hibrid în care dansul nu este accesoriu, ci narator egal cu cântul.

Structura operei este episodică, dar unitară tematic: Prolog + patru entrée (episoade):

În varianta ieșeană s-au păstrat patru entrée principale, accentul căzând pe exotism cultural și pe triumful iubirii peste prejudecăți – o temă surprinzător de actuală.

Dar provocarea tehnică este uriașă: ornamentația vocală trebuie executată cu precizie chirurgicală, ritmul dansant nu tolerează devieri, iar orchestra trebuie să balanseze delicatețea și explozia. Orice ezitare transformă eleganța în rigiditate sau, mai rău, în caricatură.

Viziunea lui Andrei Șerban: Baroc contemporan, nu reconstrucție istorică

Andrei Șerban a montat Les Indes galantes inițial la Paris (1999), apoi a adaptat-o pentru România, creând una dintre cele mai ambițioase producții lirice post-decembriste de la Iași. Scenografia (inițial Marina Drăghici, cu adaptări ulterioare), costumele fastuoase (peste 500 în total, conform declarațiilor recente ale instituției) și coregrafia integrată fac din acest spectacol un adevărat Gesamtkunstwerk baroc reinterpretat.

Șerban nu copiază estetica secolului al XVIII-lea cu peruci pudrate și machiaj exagerat. El păstrează spiritul galant – grație, ironie fină, celebrare a senzualității – dar îl îmbracă în culori vii, mișcări fluide și simboluri universale. Baletul devine personaj colectiv: dansatorii nu doar ilustrează muzica, ci o comentează, o amplifică, o contrazic uneori poetic.

În reprezentațiile din martie 2026, sub bagheta maestrului Manuel Giugula , orchestra a demonstrat o bună înțelegere a stilului: tempi vii, accentuare clară a dansurilor (chaconne, tambourin, rondeau), culori orchestrale vii fără a cădea în exces romantic.

Citește și