Scandal la Opera Brașov: soprana plătită pentru roluri pe care nu le mai cântă – mărturia mea ca tenor și critic muzical

Ca tenor care a cântat doi ani la Opera Brașov și activează acum în Germania, atrag atenția asupra unui caz grav: o soprană evaluată cu note maxime deși…

Scandal la Opera Brașov: soprana plătită pentru roluri pe care nu le mai cântă – mărturia mea ca tenor și critic muzical

Am cântat doi ani pe scena Operei Brașov și cunosc această instituție mai bine decât buzunarele mele. Astăzi evoluez pe scene din Germania, unde standardele sunt riguroase și vocea decide totul. De aici, diferența dintre excelență și compromis devine dureros de clară. Astăzi scriu acest articol nu ca simplu artist, ci ca tenor și critic muzical care a văzut atât gloria, cât și umbrele sistemului liric românesc. Opera Brașov ar trebui să fie un loc unde vocile înalță sufletele, nu un teatru al culiselor, evaluărilor cosmetizate și intereselor de grup.

În rândurile care urmează voi vorbi deschis, pe baza experienței mele directe, despre un caz care a depășit de mult simpla bârfă de operă: o soprană evaluată cu note maxime pentru performanță artistică, deși fișa postului vorbește clar despre obligația de a cânta partituri și de a interpreta roluri de soprană. Nu este vorba doar de un incident izolat. Este simptomul unui sistem care, în opinia mea, suferă de lipsă de profesionalism la nivel de conducere artistică.

De ce cunosc atât de bine Opera Brașov și ce am văzut în cei doi ani petrecuți acolo

Am ajuns la Opera Brașov plin de entuziasm. Ca tenor tânăr, visam să contribui la spectacolul liric românesc și să învăț de la colegi experimentați. Am cântat în producții importante, am participat la repetiții lungi și am observat îndeaproape cum funcționează mecanismul intern: distribuțiile, evaluările, ședințele comisiei artistice și modul în care se iau deciziile reale.

Ceea ce am descoperit m-a dezamăgit profund. Există artiști cu adevărat valoroși la Opera Brașov – voci curate, tehnici solide, interpreți dedicați care merită respect. Însă, în paralel, am văzut cum unele decizii par influențate mai mult de relații decât de competență vocală. Unii cântă efectiv pe scenă, susținând roluri complete cu proiecție, intonație și rezistență. Alții par să „cânte la urechea conducerii”, beneficiind de evaluări generoase chiar și atunci când vocea nu mai permite susținerea integrală a unui rol.

Corul, de exemplu, mi s-a părut adesea prins între loialități diferite, căutând „barca câștigătoare” în loc să se concentreze exclusiv pe armonia muzicală. Am asistat la situații în care evaluările anuale acordau note maxime pentru „performanță artistică” fără ca vocea să mai iasă la nivelul cerut de partituri. Ca tenor care a studiat tehnică vocală ani de zile, știu cât de nemiloasă este vocea: ea nu minte. Un acut instabil, o mezzo-voce slabă sau lipsa rezistenței la efort lung nu pot fi ascunse cu machiaj sau prezență scenică.

Astăzi, cântând în Germania, văd diferența zi de zi. Aici, un solist este evaluat permanent prin audiții, repetiții filmate și feedback direct de la dirijori de talie internațională. Dacă vocea nu susține rolul, redistribuirea sau ajustarea contractului vine rapid și transparent. Compromisul artistic este minim, pentru că publicul plătește bilet și așteaptă excelență.

Din experiența mea directă, consider că actuala și fosta conducere a Operei Brașov lasă foarte mult de dorit din punct de vedere profesional. Este, în opinia mea, una dintre cele mai slabe și incompetente conduceri pe care le-am întâlnit în sistemul liric românesc. Motivul principal? Lipsa competenței muzicale reale la nivel înalt.

Un director artistic trebuie să poată citi o partitură orchestrală și vocală, să audă erorile de intonație, să echilibreze ansamblul și să ia decizii bazate pe calitatea artistică, nu pe relații. Fără această competență, distribuțiile devin arbitrare, iar calitatea spectacolelor scade treptat. Mă întreb adesea de ce avem nevoie de un post de director artistic și de director adjunct într-o instituție cu doar 300 de locuri – echivalentul unei case de cultură mai mari. Un șef de serviciu bine pregătit ar fi suficient pentru gestionarea operativă.

Am observat și o tendință de „parjolă economică” – creșterea lefurilor prin mecanisme care, în opinia mea, prioritizează interesele interne în detrimentul performanței. Există o rețea de interese artistice consolidate care pare să controleze distribuțiile, evaluările, plățile și chiar auditurile. Nu vorbesc de conspirație, ci de un sistem în care arta s-a transformat, uneori, într-o contabilitate de familie.

Un exemplu elocvent este cazul unei persoane care a trecut de la contabilitate la regie artistică și apoi la management interimar. O astfel de polivalență ridică, în opinia mea, semne serioase de întrebare privind competența specifică în domeniul liric. Respect efortul oricui, dar managementul unei instituții de operă necesită expertiză muzicală profundă, nu doar abilități administrative.

Analiza fișei postului: legea vocală pe care nimeni nu pare să o respecte

Să vorbim clar despre documentul sacru al oricărui artist liric: fișa postului. Textul exact pentru soprana în discuție prevede: „de a cânta partitura de sopran și a interpreta rolurile de soprană din spectacole și alte manifestări artistice în care este distribuit, de a executa machiajul la toate repetițiile generale și spectacole”.

Ca tenor și critic, fac o analiză fără milă, dar obiectivă. Fraza are un obiect principal clar: activitatea vocală – „a cânta” și „a interpreta roluri de soprană”. Machiajul este o atribuție accesorie, nu un înlocuitor. Prezentarea de spectacole, recitarea de poezii sau simpla prezență pe scenă nu sunt prevăzute ca modalități de îndeplinire a normei.

Citește și