Opera Brașov: când intriga de culise devine mai tare decât muzica pe scenă

După alegerile locale, la Opera Brașov s-a jucat o premieră neanunțată: o operă bufă modernă cu titlul neoficial Intriga și dragostea pentru funcție . Directorul adjunct și directorul artistic au ieșit la rampă fiecare cu propria variantă de conducere, criticându-se reciproc în fața primarului. Corul de culise comenta în șoaptă: „Ăștia doi se urăsc, dar se unesc instant când e vorba de scaunul cu spătar înalt.”

Primarul a privit întreg spectacolul de la balcon, a dat din cap ca un dirijor obosit și a adus un artist din afară. Mesajul a fost clar și elegant: dacă tot vă certați pe ciolan, îl dau cuiva care nu a marcat deja fiecare colț al clădirii.

Această scenă nu este doar o glumă de culise. Ea reflectă o problemă mai profundă din multe instituții culturale românești, unde lupta pentru funcții administrative riscă să umbrească esența artei. La Opera Brașov, aria cea mai aplaudată pare să nu mai fie cea din Bărbierul din Sevilla , ci „Cine fură scaunul de manager?”

O instituție cu tradiție, prinsă în dispute administrative

Opera Națională Brașov are o istorie bogată și un loc important în peisajul cultural românesc. Clădirea impunătoare, repertoriul variat și artiștii talentați au oferit de-a lungul timpului spectacole memorabile. Cu toate acestea, ca multe instituții publice de cultură, și aici schimbările de conducere legate de ciclurile electorale aduc adesea tensiuni vizibile.

După alegerile locale recente, rivalitățile dintre directorul adjunct și directorul artistic au ieșit la suprafață. Pe scenă se cântă arii diferite, dar în spate se aude același duet clasic: „Duetul cuțitului între omoplați”. Rivalii de ieri devin aliați de azi în secunda în care simt mirosul puterii. Când arma preferată devine plângerea penală împotriva colegului, este firesc să ne întrebăm: unde a dispărut spiritul adevărat al artistului?

Pericolul real nu vine doar de la cei implicați activ în aceste dispute, ci și de la cei care văd răul și aleg să aplaude politicos, ca la un spectacol de gală. Unii colegi stau în tăcere și privesc duelul cu popcornul în mână, gândindu-se: „Să curgă sânge… dar să nu fie al meu.”

Loialitatea regională versus meritocrație artistică

Un subiect care a stârnit multe discuții se referă la o soprană venită din Ploiești, apărată public de o fostă colegă cu motivația că „eu am adus-o și am angajat-o”. Detaliul interesant este că soprana însăși provine tot din Ploiești, iar tatăl actualului director artistic Irimia a fost dirijor și director la Filarmonica din Ploiești.

Dacă toate aceste legături sunt simple coincidențe, atunci Ploieștiul ar merita titlul neoficial de capitală a coincidențelor culturale din România.

Ca om, loialitatea este ușor de înțeles. Relațiile de încredere construite de-a lungul anilor au valoare. Însă când loialitatea devine un scut pentru lipsa performanței artistice, ea devine problematică. O soprană tânără care nu mai apare în distribuții, în loc să fie integrată progresiv în spectacole, ridică întrebări legitime despre prioritățile instituției.

Statul plătește salariile și cheltuielile prin bugetul public. Publicul plătește biletul așteptând spectacole de calitate. Când o artistă nu mai cântă, dar rămâne în sistem, liniștea din instituție devine mai zgomotoasă decât orice orchestră. Un artist adevărat se recunoaște după felul în care citește o partitură, nu după felul în care ocupă un scaun cu spătar reglabil.

Cultura denunțurilor – noua „arie” a birourilor

La Opera Brașov se cântă La Traviata pe scenă și La Delazione (denunțul) în birouri. Opusul iubirii, spunea Nietzsche, nu este ura, ci indiferența. La Brașov pare că am evoluat: opusul iubirii a devenit plângerea penală.

Citește și

• Trioul bel canto: Rossini, Bellini și Donizetti și diferențele dintre stilurile lor
• Cum urmărești o operă cu intrigă complicată sau fără acțiune vizibilă fără să te pierzi
• Passaggio: zona critică a vocii și cum se antrenează trecerea între registre
• Ce se întâmplă în culise în timpul unui spectacol de operă, în timp ce tu privești scena