Dirijor
Sergiu Celibidache (1912–1996) a fost unul dintre cei mai importanți dirijori ai secolului al XX-lea, de origine română, recunoscut pentru concepția sa profund originală asupra muzicii și interpretării. Născut în România și format muzical la Berlin, Celibidache a devenit o figură legendară a vieții muzicale internaționale, asociat în mod special cu Orchestra Filarmonicii din Berlin și, mai târziu, cu Orchestra Filarmonicii din München .
Celibidache a fost, pe lângă dirijor, și compozitor și pedagog, dezvoltând o filosofie muzicală influențată de fenomenologie și de gândirea budistă zen. Era cunoscut pentru tempii săi adesea ample, pentru atenția extraordinară acordată sonorității și pentru concepția conform căreia muzica este o experiență vie, irepetabilă, care nu poate fi cu adevărat surprinsă de înregistrare. Această convingere l-a făcut să refuze, în mare parte a carierei, realizarea de înregistrări comerciale, fapt care a contribuit paradoxal la aura sa de mit.
Sergiu Celibidache s-a născut la 11 iulie 1912 , la Roman, în județul Neamț, și a copilărit la Iași, unde a primit primele contacte cu muzica și o educație temeinică. Încă din tinerețe a manifestat un interes profund nu doar pentru muzică, ci și pentru matematică și filosofie, domenii care aveau să-i marcheze ulterior întreaga gândire artistică.
După studii inițiale în România, Celibidache a plecat în Germania, la Berlin , unde s-a stabilit la mijlocul anilor 1930. Acolo a studiat la Hochschule für Musik din Berlin, având printre profesori compozitori și teoreticieni de prestigiu; printre maeștrii săi se numără Heinz Tiessen , sub a cărui îndrumare a studiat compoziția. În paralel, Celibidache a urmat cursuri la Universitatea din Berlin , dedicându-se filosofiei, muzicologiei și matematicii.
Un element esențial al formării sale a fost întâlnirea cu gândirea fenomenologică, în special cu ideile lui Edmund Husserl, dar și cu filosofia budistă. Aceste influențe au stat la baza concepției sale potrivit căreia muzica trebuie trăită ca un proces fenomenologic, în care fiecare sunet se naște în relație cu cele dinaintea și de după el. Și-a încheiat studiile cu o teză de doctorat consacrată muzicii lui Josquin des Prez.
Cariera dirijorală a lui Sergiu Celibidache a cunoscut un moment decisiv imediat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1945, Berlinul se afla într-o situație complicată: orchestra Filarmonicii din Berlin avea nevoie de un dirijor, întrucât Wilhelm Furtwängler , conducătorul ei legendar, era supus unui proces de denazificare și nu putea conduce concertele.
Tânărul Celibidache, aproape necunoscut până atunci, a fost invitat să dirijeze orchestra și a obținut un succes remarcabil, fiind numit în scurt timp printre conducătorii principali ai ansamblului. Astfel, debutul său major a coincis cu o perioadă de reconstrucție culturală a Germaniei postbelice, iar Celibidache a jucat un rol esențial în menținerea și revitalizarea activității Filarmonicii din Berlin în acei ani dificili.