Tenor
Luciano Pavarotti (12 octombrie 1935 – 6 septembrie 2007) a fost un tenor italian considerat unul dintre cei mai mari cântăreți de operă din toate timpurile și, totodată, unul dintre cei mai populari artiști ai muzicii clasice din secolul al XX-lea. Născut la Modena, în nordul Italiei, Pavarotti a devenit un simbol al belcanto-ului și un ambasador al operei către publicul larg, depășind granițele tradiționale ale genului prin carisma sa scenică și prin timbrul vocal inconfundabil.
Vocea sa era una de tenor liric, cu o strălucire și o limpezime caracteristice, capabilă de o emisie acută remarcabilă — faimoasele sale note de Do supraacut (do de piept) i-au adus porecla „ Regele acutelor ” (King of the High C’s). Pavarotti a reușit performanța rară de a combina rigoarea artistică a marilor scene de operă cu o popularitate de masă, devenind, alături de Plácido Domingo și José Carreras, parte a celebrului ansamblu „Cei Trei Tenori”.
Luciano Pavarotti s-a născut într-o familie modestă din Modena. Tatăl său, Fernando Pavarotti, brutar de profesie, era un tenor amator pasionat, iar atmosfera muzicală din casă a influențat decisiv vocația tânărului Luciano. Încă din copilărie a cântat în corul bisericesc local și a fost expus repertoriului liric prin discurile pe care le asculta tatăl său, idolizând tenori precum Beniamino Gigli, Giuseppe Di Stefano și Mario Lanza.
Inițial, Pavarotti a urmat o pregătire pedagogică și a lucrat pentru o scurtă perioadă ca învățător și agent de asigurări, înainte de a se dedica complet cântului. Studiile vocale serioase le-a început la Modena, sub îndrumarea profesorului Arrigo Pola , care l-a învățat fără plată, recunoscându-i potențialul. Ulterior și-a continuat formarea la Mantova, cu Ettore Campogalliani , un pedagog renumit care a format mai mulți cântăreți de seamă. Anii de studiu au fost dedicați în special tehnicii belcanto-ului, controlului respirației și emisiei naturale a vocii.
Pavarotti și-a făcut debutul operatic profesionist la 29 aprilie 1961 , la Teatrul Municipal din Reggio Emilia, în rolul lui Rodolfo din opera La Bohème de Giacomo Puccini, după ce câștigase un concurs vocal organizat de acel teatru. Acest rol avea să rămână unul dintre cele mai emblematice ale întregii sale cariere.
Succesul de la Reggio Emilia i-a deschis rapid porțile spre alte scene italiene și europene. În anii imediat următori a cântat în teatre din Italia și a făcut turnee internaționale. Un moment decisiv a fost angajarea sa de a o însoți pe celebra soprană australiană Joan Sutherland într-un turneu în Australia, în 1965. Această colaborare, alături de îndrumarea oferită de Sutherland și de soțul ei, dirijorul Richard Bonynge, l-a ajutat să își perfecționeze tehnica respirației și emisia acutelor, contribuind la consolidarea reputației sale internaționale.