Instrumentist
George Enescu (cunoscut în străinătate și sub forma franceză Georges Enesco ) a fost un compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog român, considerat cea mai importantă personalitate a muzicii românești și una dintre figurile majore ale muzicii europene din prima jumătate a secolului XX. S-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni (din actualul județ Botoșani, localitate care îi poartă astăzi numele) și a murit la 4 mai 1955 la Paris.
Enescu a fost un artist complet, ale cărui talente se manifestau pe mai multe planuri: ca violonist, era recunoscut drept unul dintre marii instrumentiști ai epocii sale; ca dirijor și pianist, a avut o activitate intensă; iar ca pedagog, a format generații de muzicieni, dintre care cel mai celebru rămâne Yehudi Menuhin . Cu toate acestea, el însuși s-a considerat în primul rând compozitor, vocația căreia i-a dedicat cea mai profundă parte a ființei sale artistice.
Enescu a manifestat de timpuriu un talent muzical excepțional, începând să cânte la vioară și să compună de la o vârstă fragedă. La doar șapte ani, a fost admis la Conservatorul din Viena (Conservatorul Societății Prietenilor Muzicii), devenind unul dintre cei mai tineri studenți ai instituției. Acolo a studiat vioara cu Joseph Hellmesberger jr. și a beneficiat de un mediu muzical în care a putut asculta și asimila tradiția vieneză, inclusiv lucrările lui Brahms, pe care îl admira profund.
După absolvirea studiilor de la Viena, încununate cu distincții, Enescu și-a continuat formarea la Conservatorul din Paris , unde a studiat compoziția cu maeștri de prestigiu precum Jules Massenet și apoi Gabriel Fauré , iar contrapunctul și armonia cu André Gedalge. Tot la Paris a studiat vioara cu Martin Pierre Marsick. Anii parizieni au fost decisivi pentru formarea sa estetică, punându-l în contact cu o efervescentă viață muzicală și cu colegi de generație care aveau să devină nume importante ale muzicii franceze.
Enescu s-a remarcat încă din anii de studiu prin lucrările sale de tinerețe. Una dintre primele sale compoziții care a atras atenția publicului larg a fost Poema română , op. 1, lucrare orchestrală cu accente naționale, prezentată la Paris în 1898, când compozitorul avea doar 17 ani. Această lucrare a marcat afirmarea sa publică drept compozitor și a fost primită cu interes de critica franceză.
În anii imediat următori, Enescu a compus o serie de lucrări care i-au consolidat reputația, printre care cele două Rapsodii române , op. 11 (1901), care aveau să devină ulterior cele mai cunoscute și populare creații ale sale, simbol al muzicii românești în întreaga lume. În paralel, a început o intensă carieră de violonist concertist, evoluând pe scenele europene și impunându-se prin profunzimea interpretărilor sale.