Regizor
Franco Zeffirelli (nume complet Gian Franco Corsi Zeffirelli) a fost un regizor de operă, regizor de film, scenograf și creator de costume italian, considerat una dintre cele mai influente figuri ale spectacolului liric din a doua jumătate a secolului XX. Născut la 12 februarie 1923 , la Florența, și stins din viață la 15 iunie 2019 , la Roma, Zeffirelli a marcat profund estetica operei prin producțiile sale grandioase, somptuoase și de o intensă teatralitate vizuală.
Spre deosebire de muzicienii propriu-ziși, Zeffirelli nu a fost cântăreț sau instrumentist, ci un om de teatru complet, care a îmbinat regia, scenografia și concepția vizuală într-o viziune unitară. Producțiile sale pentru marile case de operă ale lumii — de la Teatro alla Scala din Milano la Metropolitan Opera din New York — au devenit repere ale tradiției operistice, multe dintre ele rămânând în repertoriu zeci de ani după premieră. A fost, de asemenea, un cineast de notorietate internațională, cunoscut pentru adaptările sale shakespeariene și pentru ecranizările de operă.
Franco Zeffirelli s-a născut la Florența, fiu nelegitim al unei croitorese, Alaide Garosi Cipriani, și al unui comerciant de textile, Ottorino Corsi. Numele „Zeffirelli” a fost, conform relatărilor sale, o deformare a unei expresii preluate dintr-o arie din opera lui Mozart, atribuită de mama sa. A rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă și a fost crescut într-un mediu marcat de dificultăți, dar și de o intensă apropiere de cultura florentină.
A studiat la Accademia di Belle Arti din Florența, orientându-se inițial către arhitectură. Pasiunea pentru spațiu, perspectivă și construcție vizuală, dobândită în acești ani, avea să-i marcheze întreaga carieră de scenograf și regizor. Educația sa a fost întreruptă de cel de-Al Doilea Război Mondial, perioadă în care, conform propriilor mărturisiri, s-a alăturat mișcării de rezistență antifascistă din Toscana, lucrând o vreme și ca interpret pentru forțele aliate britanice. Contactul cu limba și cultura engleză avea să-i influențeze ulterior cariera cinematografică, în special interesul pentru Shakespeare.
După război, Zeffirelli s-a îndreptat către teatru, lucrând inițial ca actor și scenograf. Întâlnirea decisivă a fost cea cu marele regizor italian Luchino Visconti , alături de care a colaborat ca asistent și scenograf în producții de teatru și film de la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950. Visconti i-a fost mentor și model, formându-i gustul pentru spectacolul de mare anvergură și pentru rigoarea regizorală.
Trecerea către regia de operă s-a produs treptat, în anii 1950, când Zeffirelli a început să-și asume el însuși concepția scenografică și apoi regizorală a unor producții lirice. Talentul său pentru crearea de imagini scenice spectaculoase, combinat cu o sensibilitate aparte pentru dramaturgia muzicală, l-a impus rapid pe scenele italiene, în special la Teatro alla Scala din Milano, care avea să devină una dintre principalele case în care s-a afirmat.