Dirijor
Carlos Kleiber (născut Karl Ludwig Bonifacius Kleiber la 3 iulie 1930, la Berlin, și decedat la 13 iulie 2004, la Konjšica, în Slovenia) a fost unul dintre cei mai admirați și totodată mai enigmatici dirijori ai secolului al XX-lea. Deși a deținut, prin naștere, cetățenia germană, el a obținut ulterior cetățenia austriacă, fiind adesea asociat cu tradiția muzicală germano-austriacă.
Kleiber s-a remarcat printr-o carieră deliberat restrânsă: a dirijat un repertoriu limitat, a refuzat constant funcții permanente și a apărut tot mai rar pe podium în ultimele decenii ale vieții. În ciuda — sau poate tocmai datorită — acestei rarități, el a devenit o legendă, considerat de numeroși muzicieni și critici drept unul dintre cei mai mari dirijori din istorie. Gestica sa expresivă, exigența repetițiilor și calitatea extraordinară a celor câteva înregistrări lăsate posterității i-au consolidat statutul de figură cultică a artei dirijorale.
Carlos Kleiber a fost fiul marelui dirijor Erich Kleiber , una dintre personalitățile centrale ale vieții muzicale berlineze din perioada interbelică, director muzical al Operei de Stat din Berlin până la demisia sa în 1934, ca protest față de presiunile regimului nazist. Familia a emigrat, iar tânărul Carlos și-a petrecut o parte importantă a copilăriei și adolescenței în America de Sud, mai ales în Argentina, la Buenos Aires, unde tatăl său a continuat să activeze.
În mod paradoxal, Erich Kleiber a fost reticent în privința unei cariere muzicale pentru fiul său, considerând că viața de dirijor este prea dificilă. Astfel, la dorința tatălui, Carlos a urmat inițial studii de chimie , pe care le-a abandonat însă în favoarea muzicii. Format în mare măsură ca autodidact și prin studiul atent al partiturilor, Kleiber a moștenit de la tatăl său o exigență aproape maniacală pentru precizie și pentru cunoașterea aprofundată a fiecărei voci instrumentale dintr-o lucrare.
Carlos Kleiber și-a început cariera la nivelul modest al teatrelor de provincie germane, parcurgând treptele clasice ale unui kapellmeister din spațiul de limbă germană. A activat ca repetitor și apoi a debutat ca dirijor în prima jumătate a anilor 1950. Printre primele sale angajamente s-a numărat activitatea la teatrul din Potsdam și, ulterior, la teatre din spațiul vest-german.
În acei ani, pentru a se distanța de umbra copleșitoare a numelui tatălui său și pentru a-și construi o identitate proprie, a folosit pentru o perioadă pseudonimul Karl Keller . Ulterior a ocupat poziții la teatre precum cele din Düsseldorf și Zürich , acumulând treptat experiența operistică ce avea să stea la baza maturității sale artistice. Aceste începuturi, deși discrete, i-au permis să își dezvolte un stil dirijoral profund personal și o relație aparte cu repertoriul.