Prezentare generală Carlos Kleiber (născut Karl Ludwig Bonifacius Kleiber la 3 iulie 1930, la Berlin, și decedat la 13 iulie 2004, la Konjšica, în…
Carlos Kleiber (născut Karl Ludwig Bonifacius Kleiber la 3 iulie 1930, la Berlin, și decedat la 13 iulie 2004, la Konjšica, în Slovenia) a fost unul dintre cei mai admirați și totodată mai enigmatici dirijori ai secolului al XX-lea. Deși a deținut, prin naștere, cetățenia germană, el a obținut ulterior cetățenia austriacă, fiind adesea asociat cu tradiția muzicală germano-austriacă.
Kleiber s-a remarcat printr-o carieră deliberat restrânsă: a dirijat un repertoriu limitat, a refuzat constant funcții permanente și a apărut tot mai rar pe podium în ultimele decenii ale vieții. În ciuda — sau poate tocmai datorită — acestei rarități, el a devenit o legendă, considerat de numeroși muzicieni și critici drept unul dintre cei mai mari dirijori din istorie. Gestica sa expresivă, exigența repetițiilor și calitatea extraordinară a celor câteva înregistrări lăsate posterității i-au consolidat statutul de figură cultică a artei dirijorale.
Carlos Kleiber a fost fiul marelui dirijor Erich Kleiber , una dintre personalitățile centrale ale vieții muzicale berlineze din perioada interbelică, director muzical al Operei de Stat din Berlin până la demisia sa în 1934, ca protest față de presiunile regimului nazist. Familia a emigrat, iar tânărul Carlos și-a petrecut o parte importantă a copilăriei și adolescenței în America de Sud, mai ales în Argentina, la Buenos Aires, unde tatăl său a continuat să activeze.
În mod paradoxal, Erich Kleiber a fost reticent în privința unei cariere muzicale pentru fiul său, considerând că viața de dirijor este prea dificilă. Astfel, la dorința tatălui, Carlos a urmat inițial studii de chimie , pe care le-a abandonat însă în favoarea muzicii. Format în mare măsură ca autodidact și prin studiul atent al partiturilor, Kleiber a moștenit de la tatăl său o exigență aproape maniacală pentru precizie și pentru cunoașterea aprofundată a fiecărei voci instrumentale dintr-o lucrare.
Carlos Kleiber și-a început cariera la nivelul modest al teatrelor de provincie germane, parcurgând treptele clasice ale unui kapellmeister din spațiul de limbă germană. A activat ca repetitor și apoi a debutat ca dirijor în prima jumătate a anilor 1950. Printre primele sale angajamente s-a numărat activitatea la teatrul din Potsdam și, ulterior, la teatre din spațiul vest-german.
În acei ani, pentru a se distanța de umbra copleșitoare a numelui tatălui său și pentru a-și construi o identitate proprie, a folosit pentru o perioadă pseudonimul Karl Keller . Ulterior a ocupat poziții la teatre precum cele din Düsseldorf și Zürich , acumulând treptat experiența operistică ce avea să stea la baza maturității sale artistice. Aceste începuturi, deși discrete, i-au permis să își dezvolte un stil dirijoral profund personal și o relație aparte cu repertoriul.
Etapa decisivă a carierei sale a fost legată de Opera de Stat din Stuttgart (Württembergische Staatsoper) , unde a activat începând cu anii 1960 și unde a realizat unele dintre cele mai apreciate producții ale sale. La Stuttgart, Kleiber a putut să își rafineze viziunea asupra unor lucrări fundamentale, beneficiind de timpul de repetiție și de condițiile pe care le considera esențiale.
Treptat, a fost invitat la cele mai prestigioase scene ale lumii. A dirijat la Festivalul de la Bayreuth , dedicat operelor lui Richard Wagner, unde a condus producții ale operei Tristan și Isolda . A colaborat strâns cu Bayerische Staatsoper (Opera de Stat din München), una dintre instituțiile cu care a avut o relație de lungă durată, și a apărut la Wiener Staatsoper (Opera de Stat din Viena). A dirijat de asemenea la Teatro alla Scala din Milano, la Royal Opera House, Covent Garden , din Londra, și la Metropolitan Opera din New York.
În domeniul simfonic, Kleiber a colaborat cu orchestre de prim rang precum Wiener Philharmoniker și Berliner Philharmoniker , ca și cu Bayerisches Staatsorchester . O constantă a carierei sale a fost refuzul de a accepta posturi permanente, de director muzical sau de șef de orchestră, preferând statutul de invitat care îi permitea să selecteze cu rigoare lucrările și condițiile de lucru. Această atitudine a făcut ca aparițiile sale să devină evenimente rare și mult așteptate; în ultimele decenii ale vieții, el a dirijat din ce în ce mai puțin, retrăgându-se aproape complet de pe scena publică.
Un moment de referință al activității sale simfonice îl reprezintă Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena , pe care l-a dirijat în 1989 și în 1992, două apariții devenite legendare prin eleganța, vitalitatea și precizia interpretării valsurilor și polcilor familiei Strauss.
Spre deosebire de mulți dintre colegii săi, Carlos Kleiber a cultivat un repertoriu remarcabil de restrâns, dar șlefuit până la perfecțiune. În domeniul operei, lucrările cele mai strâns asociate numelui său includ:
În repertoriul simfonic, Kleiber a lăsat înregistrări considerate de referință absolută. Versiunile sale ale Simfoniilor a V-a și a VII-a de Ludwig van Beethoven , realizate cu Wiener Philharmoniker, sunt adesea citate printre cele mai bune interpretări înregistrate vreodată ale acestor lucrări. La fel de prețuite sunt interpretările sale din Simfonia a IV-a de Johannes Brahms și din muzica lui Franz Schubert, în special Simfonia „Neterminată” . Faptul că un dirijor de o asemenea statură a lăsat un catalog discografic atât de redus a transformat fiecare dintre aceste înregistrări într-un veritabil document de referință pentru studenți și melomani.
Carlos Kleiber a colaborat cu unii dintre cei mai importanți cântăreți ai epocii sale. În producțiile și înregistrările sale au strălucit soprane și tenori de prim rang, printre care Plácido Domingo , alături de care a realizat versiuni memorabile din La traviata și Otello , precum și Luciano Pavarotti , Ileana Cotrubaș — soprana de origine română, partenera sa în celebra producție de La traviata de la Bayerische Staatsoper —, Plácido Domingo și mulți alți soliști de excepție. Pentru Der Rosenkavalier , a lucrat cu interpreți de mare prestigiu ai rolurilor straussiene.
În planul orchestral, relația sa cea mai apropiată și mai roditoare a fost cu Wiener Philharmoniker , ansamblu cu care a împărtășit o afinitate estetică profundă și cu care a realizat majoritatea înregistrărilor sale celebre. A colaborat de asemenea cu regizori de operă proeminenți în cadrul marilor case lirice. Kleiber a fost admirat, la rândul său, de colegi dirijori de talia lui Herbert von Karajan și a influențat generații întregi de muzicieni care l-au considerat un model de perfecțiune. Se cunoaște și prețuirea reciprocă cu numeroși instrumentiști de prim rang, care își aminteau repetițiile sale ca pe experiențe formatoare de o intensitate ieșită din comun.
Carlos Kleiber a fost o personalitate care a evitat în mod constant onorurile publice, distinciile oficiale și expunerea mediatică, ceea ce face ca palmaresul său de premii să fie deliberat modest în raport cu anvergura reputației sale. Cu toate acestea, calitatea muncii sale a fost recunoscută în repetate rânduri.
Înregistrările sale au primit aprecieri critice de excepție și au fost frecvent incluse în topurile celor mai bune interpretări discografice din toate timpurile. O recunoaștere simbolică deosebit de semnificativă a venit la câțiva ani după moartea sa: într-un sonda
Categorie: Dirijor