Sortita este aria (sau cavatina) de intrare a unui personaj principal într-o operă — momentul muzical prin care personajul își face prima apariție pe scenă și se prezintă publicului. Termenul provine din italiană, de la „sortita”, cu sensul de „ieșire” (intrarea în scenă). În opera italiană din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, sortita avea rolul de a contura de la bun început caracterul, statutul și starea emoțională a personajului, oferind totodată interpretului ocazia de a-și demonstra calitățile vocale. Exemple celebre sunt „Largo al factotum”, aria de intrare a lui Figaro, și „Una voce poco fa”, aria de intrare a Rosinei, ambele din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini. Sortita rămâne un concept important în analiza dramaturgiei muzicale, marcând construcția scenică a personajelor de operă.