Recitativo secco este o tehnică vocală în care un solist cântă cu acompaniament minim, de obicei numai clavecin sau harpă.
Originea și etimologia termenului recitativo secco se regăsesc în limba italiană, unde „recitativo” înseamnă „recitat” și „secco” înseamnă „uscat”, fără ornamente. Acest termen descrie o tehnică vocală dezvoltată în perioada barocului, în special în operele italiene, unde era necesară o abordare mai simplă și directă a unor părți din libret. Caracteristicile recitativo secco includ o linie melodică simplă, fără ornamente și o accentuare puternică a textului, permițând actorilor-cântăreți să transmită emoții și sensuri complexe prin voce. Exemple celebre de recitativo secco pot fi găsite în operele lui Claudio Monteverdi, precum „L’Orfeo”, sau în „Dido și Aeneas” de Henry Purcell. În prezent, recitativo secco rămâne o tehnică importantă în studiul și interpretarea operelor baroce, oferind o perspectivă asupra istoriei și evoluției muzicii clasice. Artiștii contemporani continuă să exploreze și să reinventeze această tehnică, integrând-o în producții moderne și experimentale, demonstrând astfel valoarea și actualitatea ei în contextul muzical actual.