Fossa orchestrală este o groapă sau o cavitate situată sub scena unei săli de concert, destinată amplasării orchestrei.
Originea și etimologia acestui termen se regăsesc în latină, unde „fossa” înseamnă groapă sau șanț. Acest lucru se reflectă în modul în care orchestrele sunt adesea plasate sub nivelul scenei, creând o distanță între muzicieni și public. Caracteristicile unei fosse orchestrale includ adesea o serie de rampe sau scări care permit muzicienilor să urce și să coboare, precum și o acustică special proiectată pentru a îmbunătăți calitatea sunetului. Exemple din operele celebre care includ o fosse orchestrală pot fi găsite în teatre de operă precum La Scala din Milano sau Metropolitan Opera din New York, unde această dispoziție permite o integrare perfectă a muzicii și a acțiunii de pe scenă. Relevanța contemporană a fossei orchestrale se reflectă în continua evoluție a proiectării sălilor de concert, unde această caracteristică rămâne esențială pentru crearea unei experiențe artistice complete, permițând o interacțiune dinamică între orchestra, soliști și public.