Contratenorul este o voce vocală masculină cu registrul înalt, situată între tenor și sopran.
Originea și etimologia termenului de contratenor se regăsesc în practicile vocale din Evul Mediu și Renaștere, unde bărbații cântau în registre înalte, imitând vocea feminină. Termenul însuși provine din limba italiană, „contro” însemnând „împotriva” și „tenore” referindu-se la vocea tenor. Acestă tehnică vocală a fost folosită pentru a reproduce sunetele feminine într-o perioadă în care femeile nu aveau voie să cânte în public.
Caracteristicile principale ale unui contratenor sunt capacitatea de a atinge note foarte înalte și o paletă vocală vastă, permițând interpretarea unor roluri complexe. Vocea unui contratenor trebuie să aibă o calitate specială, capabilă să se ridice până la note din registrele soprano sau mezzo-soprano, fără a pierde puterea și claritatea.
Există numeroase exemple de opere celebre care includ roluri pentru contratenori, cum ar fi „Rinaldo” de George Frideric Handel sau „Eugenio Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski. În aceste opere, contratenorii joacă adesea roluri de tineri sau de personaje androgine.
Relevanța contemporană a contratenorilor se reflectă în continuarea explorării acestor roluri în operele clasice, dar și în apariția unor noi compozitori care creează lucrări special pentru această voce unică. Contratenorii moderni continuă să încânte publicul cu abilitățile lor vocale și să extindă granițele exprimării artistice.