Basso buffo este tipul de voce de bas specializat în rolurile comice din operă, caracterizat prin agilitate vocală, dicție rapidă și un puternic simț al comediei. Termenul provine din italiană: „basso” (bas) și „buffo” (comic). Acest tip de voce s-a dezvoltat mai ales în opera buffa din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în lucrările lui Mozart, Rossini și Donizetti. Basul buffo trebuie să stăpânească tehnica „parlando” și pasajele de mare viteză („patter”), care cer o articulare extrem de precisă a textului. Roluri emblematice de basso buffo sunt Bartolo din „Bărbierul din Sevilla” și din „Nunta lui Figaro”, Don Magnifico din „Cenerentola” de Rossini, Dulcamara din „Elixirul dragostei” și Don Pasquale din opera omonimă, ambele de Donizetti. Prin aceste personaje, basul buffo aduce pe scenă umorul, ironia și savoarea comică a genului liric.