Œdipe (cunoscut în limba română sub titlul Oedip ) este singura operă compusă de George Enescu , considerată de mulți muzicologi capodopera vieții sale și una dintre cele mai importante creații ale muzicii românești. Lucrarea este o tragedie lirică în patru acte și șase tablouri, scrisă pe un libret în limba franceză de poetul și dramaturgul Edmond Fleg .
Enescu a lucrat la această operă timp de peste un deceniu, ideea germinând după ce, în tinerețe, asistase la Paris la o reprezentație a tragediei lui Sofocle, cu actorul Mounet-Sully în rolul titular. Procesul de compoziție propriu-zis s-a întins, în linii mari, între anii 1910 și 1931, partitura fiind finalizată în forma sa orchestrală în 1931. Durata unei reprezentații integrale este de aproximativ două ore și jumătate până la trei ore , în funcție de tempo-urile alese și de eventualele tăieturi.
Din punct de vedere muzical, Œdipe reprezintă o sinteză a limbajului enescian matur: o scriitură de o mare bogăție armonică și polifonică, folosirea sferturilor de ton, integrarea unor inflexiuni modale și a unor ecouri ale muzicii populare românești, precum și o tratare a vocii care îmbină recitativul declamat cu momente de mare lirism.
Premiera mondială a operei Œdipe a avut loc la Opéra de Paris (Palais Garnier) , la 13 martie 1936 . Rolul titular a fost interpretat de baritonul André Pernet , iar conducerea muzicală a fost asigurată de Philippe Gaubert . Spectacolul s-a bucurat de un succes critic remarcabil și a confirmat statutul lui Enescu nu doar ca violonist și interpret de geniu, ci și ca un compozitor de prim rang pe scena europeană.
Contextul istoric al genezei lucrării este semnificativ: Enescu a conceput partitura în perioada interbelică, după experiența Primului Război Mondial, într-o epocă marcată de profunde căutări estetice și de o reflecție asupra destinului uman. Mitul lui Oedip, cu interogațiile sale despre soartă, liber arbitru și suferință, oferea un cadru ideal pentru meditația filosofică pe care compozitorul dorea să o transpună în muzică.
În România, prima reprezentație a avut loc abia după Al Doilea Război Mondial, la Opera Română din București , în 1958 , într-o versiune cântată în limba română, traducerea aparținând lui Emanoil Ciomac. Acest moment a marcat readucerea operei în patrimoniul cultural național și începutul unei tradiții de interpretare românească.
Libretul lui Edmond Fleg are particularitatea de a cuprinde întreaga viață a lui Oedip , de la naștere până la moarte, sintetizând astfel materialul a două tragedii antice ale lui Sofocle — Oedip rege și Oedip la Colonos — împreună cu episoade din mitologia premergătoare. Această abordare panoramică distinge opera lui Enescu de alte tratări dramatice ale mitului.