Nabucco (titlul complet original fiind Nabucodonosor ) este o operă în patru părți compusă de Giuseppe Verdi , pe un libret în limba italiană semnat de Temistocle Solera . Lucrarea este a treia operă a compozitorului italian și prima care i-a adus un succes răsunător, marcând începutul carierei sale internaționale. Genul este cel al operei lirice italiene, cu un puternic caracter dramatic și coral, încadrabilă în tradiția melodrammei romantice.
Subiectul are o sursă biblică, fiind inspirat din episoadele Vechiului Testament referitoare la robia babiloniană a poporului evreu și la figura regelui Nabucodonosor al II-lea. Durata unei reprezentări tipice este de aproximativ două ore și un sfert, fără a include pauzele. Partitura este scrisă pentru o orchestră simfonică amplă, soliști vocali și un cor numeros, acesta din urmă având un rol esențial în economia dramatică a operei.
Premiera mondială a operei Nabucco a avut loc la Teatro alla Scala din Milano , la data de 9 martie 1842 . Reprezentația a fost un triumf, consolidând definitiv reputația tânărului Verdi după eșecul operei sale anterioare, Un giorno di regno , și după pierderile personale dureroase suferite de compozitor în acea perioadă (moartea soției și a celor doi copii ai săi).
Conform relatărilor consemnate ulterior, Verdi traversa o profundă criză personală și se gândea să renunțe la cariera de compozitor. Impresarul Bartolomeo Merelli i-ar fi încredințat libretul lui Solera, iar versurile corului „Va, pensiero” l-ar fi inspirat și readus la viața creatoare. Deși această poveste face parte din legenda romantică a operei și trebuie privită cu prudență în privința detaliilor exacte, succesul răsunător al premierei este un fapt istoric incontestabil.
Nabucco a apărut într-un context politic încărcat: Italia se afla într-o perioadă de efervescență națională premergătoare procesului de unificare cunoscut sub numele de Risorgimento . Tema robiei unui popor și a dorului de patrie a rezonat puternic cu publicul italian, iar corul „Va, pensiero” , cântat de evreii captivi care își plâng patria pierdută, a fost adesea interpretat ca un simbol al aspirațiilor naționale italiene. Această asociere a contribuit la transformarea operei într-o lucrare emblematică a culturii italiene.
Libretul lui Temistocle Solera se bazează pe relatări biblice, dar și pe o piesă de teatru franceză contemporană dedicată aceluiași subiect. Acțiunea se desfășoară în Ierusalim și Babilon, în secolul al VI-lea î.Hr., în jurul cuceririi Ierusalimului de către babilonieni și a robiei poporului evreu.
Partea I – „Ierusalimul”: Evreii sunt adunați în Templul lui Solomon, temându-se de armatele babiloniene conduse de regele Nabucco. Marele preot Zaccaria încearcă să le insufle curaj, ținând-o ostatică pe Fenena, fiica lui Nabucco. Ismaele, nepotul regelui Ierusalimului, o iubește pe Fenena, care i-a salvat odinioară viața. Abigaille, despre care se crede că este tot fiica lui Nabucco, pătrunde în templu cu soldați babilonieni; și ea este îndrăgostită de Ismaele. Nabucco intră triumfător, iar Zaccaria amenință că o va ucide pe Fenena, însă Ismaele o salvează. Nabucco ordonă distrugerea templului.