„Lucia di Lammermoor este o operă în trei acte compusă de Gaetano Donizetti, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai belcanto-ului italian. Opera aparține genului dramei lirice tragice și a fost scrisă pe un libret în limba italiană, semnat de Salvadore Cammarano. Lucrarea este considerată capodopera lui Donizetti și una dintre cele mai reprezentative opere ale romantismului muzical italian. Partitura pune accent pe virtuozitatea vocală, cerând interpreților, în special sopranei care întruchipează rolul titular, abilități tehnice excepționale și o expresivitate dramatică profundă.
Opera a avut premiera mondială la 26 septembrie 1835, pe scena Teatro di San Carlo din Napoli, Italia. Succesul a fost imediat și răsunător, consolidând reputația lui Donizetti ca unul dintre compozitorii de operă cei mai apreciați ai epocii sale. Lucrarea a fost creată într-o perioadă de efervescență a romantismului european, când literatura lui Walter Scott se bucura de o popularitate extraordinară pe continent. Romanele scriitorului scoțian ofereau subiecte ideale pentru operă: pasiuni intense, conflicte familiale, decoruri medievale și destine tragice. „Lucia di Lammermoor se înscrie într-o serie de opere inspirate din opera lui Scott, alături de „La donna del lago a lui Rossini.
Libretul operei este bazat pe romanul „The Bride of Lammermoor (Mireasa din Lammermoor) de Sir Walter Scott, publicat în 1819. Acțiunea se desfășoară în Scoția, la sfârșitul secolului al XVII-lea, pe fondul conflictelor dintre clanurile nobiliare.
Actul I prezintă familia Ashton, aflată în declin financiar și politic. Enrico Ashton, capul familiei, descoperă că sora sa, Lucia, întreține o relație secretă cu Edgardo di Ravenswood, moștenitorul unei familii dușmane. În ciuda urii dintre cele două clanuri, Lucia și Edgardo se întâlnesc în taină lângă o fântână legendară și își jură credință veșnică, schimbând inele ca semn al logodnei lor secrete. Edgardo trebuie să plece în Franța pentru o misiune diplomatică.
Actul II îl găsește pe Enrico hotărât să o forțeze pe Lucia să se căsătorească cu Lord Arturo Bucklaw, o alianță care ar salva familia de la ruină. Pentru a-i înfrânge rezistența, Enrico îi arată Luciei o scrisoare falsificată care sugerează că Edgardo a fost necredincios. Distrusă de durere și presată de fratele ei și de Raimondo, preotul familiei, Lucia cedează și semnează contractul de căsătorie. Chiar în acel moment, Edgardo apare și o blestemă pentru trădare, aruncându-i inelul înapoi.
Actul III conține celebra scenă a nebuniei. În noaptea nunții, Lucia, cu mintea rătăcită, își ucide soțul Arturo. Apare în fața oaspeților îngroziți, în cămașă de noapte pătată de sânge, halucinând că se căsătorește cu Edgardo. Scena nebuniei este punctul culminant al operei. În final, Edgardo, aflând despre nebunia și moartea Luciei, se sinucide cu pumnalul, dorind să o urmeze în mormânt.