D’ale Carnavalului este o operă comică (operă-bufă) românească, inspirată din celebra comedie omonimă a lui Ion Luca Caragiale . Lucrarea reprezintă o încercare semnificativă de a transpune în limbaj muzical universul caragialesc, cu savoarea sa lingvistică inconfundabilă și cu galeria de personaje devenite arhetipuri ale culturii române.
Cea mai cunoscută versiune muzicală a comediei lui Caragiale aparține compozitorului Paul Constantinescu (1909–1963), una dintre figurile centrale ale școlii românești de compoziție din secolul al XX-lea. Opera este scrisă în limba română , păstrând în mare măsură textul original al lui Caragiale, cu replicile sale memorabile. Genul poate fi descris ca operă comică sau comedie muzicală , având o durată care se încadrează, în general, în formatul standard al unei seri de operă (aproximativ două ore, în funcție de producție și de eventualele tăieturi practicate la scenă).
Trebuie precizat că, de-a lungul timpului, comedia D’ale Carnavalului a constituit sursă de inspirație pentru mai mulți compozitori și pentru numeroase adaptări scenice cu muzică, însă transpunerea în formă de operă propriu-zisă este asociată în primul rând cu numele lui Paul Constantinescu. Pentru detalii privind anumite versiuni mai puțin documentate, informațiile rămân, conform unor surse, incerte.
Contextul cultural în care s-a născut interesul pentru o transpunere muzicală a comediei caragialesti este legat de efervescența creatoare a școlii naționale românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. Compozitorii acelei perioade — între care George Enescu , Mihail Jora , Sabin Drăgoi sau Paul Constantinescu — căutau să creeze un repertoriu liric autohton, întemeiat pe valorile literaturii naționale și pe specificul muzicii populare și bizantine românești.
Paul Constantinescu s-a numărat printre compozitorii cei mai preocupați de valorificarea filonului românesc, fiind autorul, între altele, al operei O noapte furtunoasă — tot o adaptare după Caragiale — și al unor oratorii bizantine de mare anvergură. O noapte furtunoasă , premiată și jucată pe scena Operei Române din București, rămâne capodopera sa lirică și un model de operă comică românească.
În ceea ce privește D’ale Carnavalului , încercarea de a o transpune muzical se înscrie în aceeași logică estetică: dorința de a oferi publicului o operă comică profund românească, în care umorul de situație și cel de limbaj să se împletească cu o partitură expresivă, ritmată și colorată orchestral. Detaliile exacte privind data și locul primei reprezentații integrale a unei versiuni de operă după această comedie rămân, conform unor surse, neclare; din acest motiv, ele nu sunt afirmate aici cu certitudine, pentru a evita atribuirea unor date eronate.
Libretul urmează îndeaproape comedia în două acte a lui Ion Luca Caragiale, publicată și jucată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Acțiunea se petrece în atmosfera pitorească a unui carnaval bucureștean de mahala, prilej de petreceri, măști, deghizări și încurcături sentimentale. Carnavalul devine, de fapt, o metaforă a întregii lumi caragialesti: o lume a aparențelor, a confuziilor și a vanităților mărunte.