Institutul Cultural Român (ICR) este principala instituție publică a statului român dedicată promovării culturii și civilizației românești pe plan internațional, precum și sprijinirii dialogului cultural dintre România și restul lumii. Cu sediul central la București , Institutul funcționează ca o autoritate administrativă autonomă, aflată sub controlul Parlamentului României.
ICR coordonează o rețea extinsă de institute și filiale în străinătate, prezente în numeroase orașe importante ale lumii, de la Paris, Londra, Berlin, Madrid, Roma și Viena, până la New York, Veneția, Istanbul, Stockholm, Varșovia, Bruxelles, Lisabona, Tel Aviv, Praga și Beijing. Prin această rețea, instituția acționează ca un veritabil ambasador cultural al României, contribuind la vizibilitatea internațională a literaturii, artelor vizuale, muzicii, filmului, teatrului și patrimoniului românesc.
Importanța ICR rezidă atât în rolul său diplomatic-cultural, cât și în sprijinul concret pe care îl oferă creatorilor români — scriitori, muzicieni, artiști plastici, cineaști — pentru a se afirma pe scena culturală globală. Instituția gestionează programe de traducere, burse, rezidențe artistice, expoziții, concerte și participări la marile evenimente culturale internaționale.
Institutul Cultural Român a fost înființat în anul 2003 , prin Legea nr. 356/2003, ca o instituție menită să reorganizeze și să modernizeze efortul de promovare culturală a României în lume. ICR a preluat și a continuat, într-o formă restructurată, activitatea unor instituții anterioare, în special a Fundației Culturale Române , creată în 1990 sub conducerea academicianului Augustin Buzura , precum și a Editurii Fundației Culturale Române.
Crearea ICR a răspuns necesității de a alinia diplomația culturală românească la modelele consacrate ale unor instituții similare europene, precum Goethe-Institut (Germania), Institut français (Franța), British Council (Marea Britanie) sau Instituto Cervantes (Spania). Obiectivul a fost construirea unui instrument modern și coerent de soft power cultural, capabil să proiecteze o imagine pozitivă și actuală a României.
Un moment de referință în istoria instituției a fost perioada în care a fost condusă de criticul, eseistul și omul de cultură Horia-Roman Patapievici , care a deținut funcția de președinte între anii 2005 și 2012 . În acești ani, ICR a cunoscut o expansiune semnificativă a rețelei externe și o reorientare strategică spre proiecte de tip contemporan, cu accent pe vizibilitatea tinerei generații de artiști români. Această etapă a coincis, de altfel, cu afirmarea internațională a Noului Val al cinematografiei românești.
De-a lungul anilor, instituția a trecut prin mai multe schimbări de conducere și ajustări legislative, dar și-a păstrat misiunea fundamentală de promovare a culturii române în străinătate. Printre cei care au condus instituția se numără, în diferite perioade, personalități din mediul academic și cultural românesc, în funcția de președinte ori în structurile de conducere ale Institutului.