Bărbierul lui Bergler: Cum a transformat Opera Națională București un clasic Rossini într-un circ ecvestru cu pretenții intelectuale

Pe 20 mai 2026, Opera Națională București a prezentat o montare controversată a „Bărbierului din Sevilla” de Rossini în regia lui Igor Bergler, care a…

Bărbierul lui Bergler: Cum a transformat Opera Națională București un clasic Rossini într-un circ ecvestru cu pretenții intelectuale

Pe 20 mai 2026, Opera Națională București a prezentat „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini în regia lui Igor Bergler. Rezultatul? Un spectacol care a rămas cu aproape 100 de bilete nevândute – imagine care spune mai mult decât orice comunicat oficial de presă. Rossini, unul dintre compozitorii care „vindea” aproape întotdeauna la București, a devenit brusc un pariu riscant.

Acest articol analizează în profunzime ce s-a întâmplat pe scena ONB, de ce publicul a început să boicoteze, care sunt consecințele pe termen lung și de ce transformarea operei în performance urban cu elemente de circ reprezintă o direcție artistică periculoasă.

Contextul: De la operă buffa la experiment controversat

„Bărbierul din Sevilla” este una dintre cele mai jucate opere buffa din lume. Plină de umor, ritm, arii memorabile („Largo al factotum”, „Una voce poco fa”) și personaje savuroase, opera lui Rossini a fost timp de decenii un magnet pentru publicul larg, tineri și melomani deopotrivă. La București, reprezentațiile cu acest titlu erau considerate „de siguranță” – garantau sală plină și încasări decente.

În 2026 însă, montarea semnată Igor Bergler a reușit performanța inversă: a transformat un titlu sigur într-un spectacol care a generat mai multe discuții despre un măgăruș (sau cal?) de pe scenă decât despre calitatea vocală a distribuției.

„Circul vrea să te uimească, opera vrea să te transforme. Când le încurci, obții doar spectatori care plătesc ca să vadă unde s-a ascuns arta.”

Această frază surprinde esența problemei.

Ce a mers prost în regia lui Igor Bergler?

Igor Bergler a făcut o promovare agresivă. A vorbit despre spectacol timp de o lună, a invitat oameni, a încercat să aducă public nou. Efortul merită recunoscut. Problema nu a fost lipsa de implicare, ci conceptul artistic .

Spectacolul a fost descris de mulți spectatori ca un amestec ciudat între:

Animalele de pe scenă (fie ele adevărate sau butaforice) au devenit vedetele incontestabile. Gesturi obscene, mișcări stângace, elemente menite să „șocheze” sau să „ironieze” au eclipsat complet muzica lui Rossini. Publicul a plecat vorbind mai mult despre „animalul care face chestii ciudate” decât despre frazarea lui Bogdan Mihai, Iordache Basalic, Monica Luca sau Alexandru Matei – artiști care au demonstrat că pot face Rossini la un nivel serios.

Aici apare o confuzie fundamentală pe care o văd tot mai des în regizorii care nu au ADN de operă: cred că opera trebuie „actualizată” cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă distrugerea esenței genului.

Opera nu este circ. Opera nu este teatru de stradă. Opera nu este documentar zoologic.

Opera înseamnă stil, muzică, rafinament, măsură, respirație artistică . Când aceste elemente dispar, nu mai vorbim de modernizare, ci de dezartizare .

Citește și